Siman vroia mai mult de la baietii sai. La finalul partidei, patronul “studentilor”, Vasile Siman s-a arătat nemulţumit de rezultatul obţinut, dar a declarat că încă mai speră ca echipa sa să termine sezonul pe locul doi şi să promoveze. „Nu sunt mulţumit de rezultatul de egalitate şi consider că trebuia să obţinem mai mult, dar din păcate nu am obţinut. Obiectivul nostru a fost şi rămâne promovarea, dar să vedem ce va ieşi”, a spus seful “alb-negrilor”.
Sfaiter, anunta revolutie in iarna. “Ma nemulţumeşte rezultatul şi este păcat că la 1-0 nu am reuşit să tranşăm jocul în favoarea noastră. Se putea, dar am văzut şi de această dată că nu toţi jucătorii pot ţine ritmul 90 de minute. Cu siguranţă în iarnă vom face nişte schimbări în lot şi vom încerca să transferăm o serie de jucători cu experienţă care să poată face faţă. La ora actuală avem lacune în echipă şi s-a văzut inclusiv la jocul de astăzi. Eu consider că ne mai trebuie cel puţin câte un jucător pe fiecare compartiment”, a declarat vicele, Cornel Sfaiter.
500.000 de euro pentru gazon. Viceprimarul Romulus Eram a declarat ieri, că Consiliu Local urmeaza sa aloce aproximativ 500.000 de de euro pentru refacerea suprafetei de joc de pe “Municipal”.”Am discutat cu acţionarii principali şi în perioada următoare ne vom axa pe refacerea stadionului. Vom adopta o soluţie de urgenţă, adica refacem infrastructură şi achiziţionăm un gazon rulat pe care îl aplicăm pe stadion. E o treabă care comportă o cheltuială suplimentară, dar avem sprijinul atât a consilierilor cât şi a altor persoane” a marturisit Eram.
In ianuarie se reiau negocierile cu Dorohoiul. Conform mai multor surse demne de incredere discutiile dintre oficialii lui FC Botosani si edilii orasului Dorohoi pentru mutarea echipei fanion a judetului in aceasta primavara in urbea vecina se vor relua la sfirsitul lunii ianuarie a anului viitor (2008).
3 comentarii:
500.000 de euro pentru gazon si marmota ce spunea?
impacheta ciocolata;))
sa mute echipa la dorohoi....ne imbarcam in masini si mergem ;)
Trimiteți un comentariu